
Otelul a reusit o noua victorie cu Schumacher pe banca, de aceasta data in campionat. Antrenorul oaspetilor, cu toate ca declarase ca vine sa ia cele 3 puncte de la Galati, a recunoscut ca echipa sa a fost dominata dupa primirea primului gol si e constient ca FC Botosani nu isi mai permite pasi gresiti de acum.
Cristian Popovici, antrenor FC Botosani: “Ne aflam la a treia infrangere consecutiva in campionat. Infrangerea din seara asta a venit in urma unui joc pe care puteam sa-l transam in favoarea noastra. Daca intram la pauza cu 2-0, Otelul nu mai putea sa revina. Stiam ca Otelul trece prin momente dificile si le-am spus jucatorilor ca o victorie ne aduce din nou in lumina reflectoarelor. In repriza a doua am primit foarte repede golul de 1-1, lucru care le-a dat un moral deosebit. Au reusit sa ne tina masati in propria treime pana a venit si golul doi. Din momentul asta fiecare meci capata o greutate aparte, pot exista presiuni asupra echipei, asupra mea. Putem iesi din starea asta doar cu o victorie sambata impotriva Ceahlaului”.
Narcis Raducan l-a felicitat pe antrenorul interimar Constantin Schumacher pentru modul in care a revitalizat echipa si a promis tuturor ca atacantul Henrique va deveni si mai bun din retur, dupa ce va face o pregatire de iarna adecvata.
Narcis Raducan, director general Otelul: “Il felicit pe Constantin Schumacher pentru modul in care a asigurat interimatul. Este o victorie importanta, de moral pentru noi. Sper ca de acum inainte sa ne dovedim adevarata valoare si sa urcam in clasament. Nu este de ajuns doar o victorie. Trebuie sa mai obtinem si altele. Sigur ca ne-am speriat in minutul 7 si de aceea am fost la pauza in vestiar pentru a-i incuraja.
Ma bucur pentru Henrique. Lumea l-a privit cu suspiciune la inceput, mai ales ca a venit de departe, dar iata ca el dovedeste ca are valoare. Sunt convins ca, dupa o pregatire adecvata de iarna, pentru ca el a venit la noi liber de contract, va fi si mai bun in retur.”