
Germanul Lienen a venit intr-o perioada de criza profunda la Otelul. Avem foarte putine puncte adunate si doar faptul ca exista o serie de echipe dezastru in prima liga ne-a salvat deocamdata de la caderea sub linia retrogradarii. Jucatorii sunt demoralizati sau demotivati, dupa caz. Cei tineri nu au de la cine sa invete, iar celor batrani pur si simplu nu le mai pasa prea mult. Amenintarile cu plecarea din iarna i-a facut pe multi sa se gandeasca mai mult la propriul viitor decat la rezultatele actuale ale echipei.
In aceste conditii multi ar fugi rupand pamantul si sincer ma asteptam iar la un antrenor disperat care sa vina la Otelul, unul care sa nu fi avut un contract de mult timp si care sa isi doreasca sa reintre in circuit. In schimb a venit un neamt cu o carte de vizita impresionanta pentru noi si chiar pentru Liga I. Lienen spune ca poate sa resusciteze echipa, ca jucatorii nostri au potential si chiar ne putem bate la cupele europene. Pe Lienen nu il sperie nici obiectivul impus de conducere, ba chiar s-a declarat increzator ca Otelul va face mai mult de atat.
Neamtul a decalarat ca cei care i-au dat incredere sunt Adamescu si Raducan, prin proiectul propus.
Pentru aceasta declaratie e cel putin surprinzatoare, mai ales ca pana acum Adamescu a dat doar impresia ca vrea sa o taie cu ultimele resturi ramase in cont si sa ne lase de pripas. Sa se fi razgandit omul si sa isi fi dat seama ca poate castiga mult mai multi bani daca isi creeaza o echipa puternica decat daca se multumeste cu firimiturile din contul nostru? Cred ca vom sti mai multe in iarna cand se judeca insolventa, iar pana atunci nu putem decat spera.
Credeti ca poate Lienen sa readuca Otelul pe linia de plutire? De ce ar mai avea nevoie germanul pentur a reusi sa aduca din nou echipa pe primele locuri?
loading...
Pana la proba contrarie, da.