Cred ca ar trebui sa fiu primul care sa cer scuze atacantului nostru, Marius Pena. Cu toate ca inca odata l-am primit cu neincredere in momentul in care l-a introdus Munteanu, Pena mi-a demonstrat ca i-am facut o nedreptate. S-a vazut ca dupa introducerea lui, Otelul Galati a devenit mai agresiva in atac, Pena dand putere echipei si dovedindu-se a fi omul de care aveam nevoie in acele momente.
Mai nou vad ca si-a facut un obicei in a salva echipa, si cu toate ca nu a inscris atat de multe goluri cat sa ii permita sa fie printre golgeterii tarii, toate golurile lui au fost extrem de importante pentru noi. Contra Pandurilor a dat golul de 1-0, cu Sportul a dat unicul gol al meciului, cu Astra, a dat al doilea gol al Otelului care a adus pana la urma si victoria, cu Branestiul ne-a salvat de o umilinta si a marcat pentru 1-1 in minutul 91, si acum a marcat pentru victoria contra Rapidului. Multi vor spune ca e atacant, si ca asta e datoria lui, insa ma uit la alte varfuri pe care le mai avem in lot, si niciunul nici nu se compara cu Pena. In plus nu pot sa nu observ faptul ca a inceput sa creasca de la meci la meci, si sper din tot sufletul sa devina cu adevarat urmasul lui Jula. Inca e e tanar si are timp sa creasca, si faptul ca marcheaza in momente cheie ne face sa credem ca va ajunge unul din marii jucatori ai Romaniei.Conditia este insa una singura, sa lucreze in continuare la fel de serios. Sunt sigur ca si el isi doreste sa inscrie cat mai multe goluri pentru Otelul Galati, aceste goluri putand apoi promova spre o echipa mare din campionatele puternice ale Europei. Bravo Pena, multumim pentru victoria cu Rapidul, insa aceste goluri inscrise de tine te obliga la mai mult, adica te oblige sa ne faci campioni.
Pena, iarta-ne
On March - 7 - 2011
Apasa jos "Like" sau "Imi place" pentru Otelul Galati:
-
gigi