Principiile de la care pornim la drum

Deja intram in linie dreapta cu pregatirile pentru organizarea intalnirii intre toti suporterii echipei Otelul Galati. Cel mai probabil, in cursul zilei de astazi se va anunta data si ora exacta a acestei intalniri.
In urma discutiilor avute intre gruparile de suporteri afiliati, au reiesit 6 principii care vor fi scrise in statul viitoarei Asociatii Sportive. Aceste principii vor fi discutate de toata lumea si daca se doresc si alte principii adaugate, suntem cu toti deschisi la idei noi. Rolul lor este acela de a preveni abuzuri din partea oricui, puterea dar si responsabilitatea fiind impartite intre suporteri.
Otelul nu moare!
Va prezentam mai jos cele 6 principii rezultate din aceste discutii preliminare:
1. Clubul va fi condus si detinut de suporteri, care vor fi organizati pe principiul socios, toti membrii cotizanti avand putere egala in Adunarea Generala, care va vota toate deciziile importante din club. Conducerea clubului trebuie sa fie apolitica, iar in momentul in care unul din cei ce vor conduce clubul aleg sa se implice in politica, trebuie sa isi dea demisia sau va fi demis automat.
2. Vor trebuie sa existe compromisuri intre suporteri. Destul am stat separati, trebuie sa invatam ca puterea sta in numarul cat mai mare de suporteri implicati in proiect. Fiecare grupare de suporteri si fiecare suporter in parte trebuie sa invete sa conlucreze cu ceilalti. Trebuie sa invatam sa lasam de la noi de dragul Otelului.
3. Deciziile obisnuite, de zi cu zi vor fi in sarcina unui organ de conducere ales de Adunarea Generala compusa din toti membrii cotizanti.
4. Transprenta trebuie sa fie totala,suporterii trebuind sa fie informati atat in ceea ce priveste deciziile luate de organele de conducere, dar si in ceea ce priveste veniturile intrate in conturile clubului si cheltuielile facute.
5. Banii obtinuti ( profit, donatii, etc) vor fi reinvestiti exclusiv in clubul Otelul Galati. Nimeni nu va putea lua bani din conturile clubului pe modelul Dan Adamescu.
6. In cazul in care proiectul acesta se va solda cu un esec, toti banii stransi vor fi donati in scopuri caritabile.
Propunem deci spre dezbatere publica aceste principii si asteptam parerile voastre, ale tuturor celor ce veti dori sa deveniti membri cotizanti.

2 thoughts on “Principiile de la care pornim la drum

  1. Nu a punctat nici unul, nu a vociferat nici unul ca „bai dar principiile mele sunt mai bune ca ale tale”, sau „ce-s cu porcariile acestea de principii”, etc.?

Lasă un răspuns