Otelul a remizat cu Sporting Liesti

Echipa Otelului, formata doar din juniori A, a remizat sambata dimineata cu Sporting Liesti, scor 1-1, pe stadionul Siderurgistul.
Cel mai probabil, baietii care au intrat in acest meci ne vor reprezenta in partidele ramase de jucat in Liga a II-a, pana cand judecatorul va pronunta decizia in privinta falimentului Otelului.Otelul Galati -Sporting Liesti 1-1

Otelarii, condusi din tribuna de Stelian Bordieanu, probabil pentru a avea o viziune mai buna asupra jocului elevilor sai, au jucat curajos, chiar daca diferenta de varsta si putere a fost de multe ori perceptibila chiar si pentru ochiul neavizat. Cei care au deschis scorul au fost cei din Liesti, in minutul 29, in urma unui contraatac. Otelul nu a cedat prea usor si a replicat rapid prin Antonio Sefer care a lovit bara in minutul 34 printr-un sut frumos, ca apoi sa marcheze in minutul 40.
In partea a doua, cei din Liesti au pus presiune pe micii otelari, insa am avut in poarta un Stefan Bordieanu ( fiul antrenorului Stelian Bordieanu) care a aparat tot, scorul ramanand egal pana la final.
In ceea ce priveste echipa trimisa in teren de antrenorul Bordieanu, aceasta nu are in comun cu cea din toamna decat foarte putine nume. Am putut recunoaste doar cativa dintre juniorii care fusesera chemati de Daniel Florea la meciurile echipei mari, cum ar fi Ciurea, Oprea, Adrian si Ionut Codreanu, Tony Sefer, Alexandru Istrate sau Alexandru Perju.
La Sporting Liesti i-am putut recunoaste pe portarul Daniel Vicol si mijlocasul Eduard Dumitru, cei care au facut parte din lotul echipei mari a Otelului pana acum o luna.

 

2 thoughts on “Otelul a remizat cu Sporting Liesti

  1. Nu cred ca vor face fata juniorii Otelului la un astfel de nivel, de la liga 2, dar eu sper totusi intr-o minune pentru acest club.

  2. E greu si va fi mult mai greu in meciurile oficiale. Nu vad nicio cale de iesire din acest impas pana ce clubul nu va scapa de faliment si pana ce clubul nu va scapa din ghiarele lui adamescu.

Lasă un răspuns