Metalosport e in acest moment un subiect fals

Clubul Otelul Galati a falimentat din cauza unor oameni care si-au dorit cu toata puterea lor ca acest lucru sa se intample. Exista atat de multi oameni care au pus umarul la distrugerea unei echipe de traditie a Romaniei, incat merita o atentie deosebita acest subiect. In acest moment insa exista un subiect in comunitatea otelara si el trebuie dezbatut pentru a intelege daca face sau nu rau Otelului.

Clubul Metalosport Galati a inchiriat de la Arcelor Mittal stadionul Otelul si urmeaza sa dispute acolo urmatoarele meciuri. Vrem sau nu vrem, stadionul apartine indianului care l-a primit gratuit de la Adrian Nastase, iar acum isi permite sa il inchirieze oricui doreste. Se poate purta o discutie despre faptul ca Metalosport primeste bani de la bugetul local si isi permite sa ii cheltuie pentru inchirierea spatiului. Probabil organele in drept isi vor spune cuvantul daca e ceva ilegal aici.
Numai ca, in acest moment pentru noi acest subiect e unul fals. Intreaga comunitate e prinsa intr-o cearta continua pe un subiect care nu afecteaza cu nimic ideea de Otelul Galati. Atat timp cat cei de la Metalosport Galati raman Metalosport Galati, nimeni nu le poate reprosa ca incearca sa le ofere propriilor jucatori conditii decente de antrenament si joc. Nu trebuie sa uitam ca gazonul de pe Otelul e cel mai bun din oras si daca se poate, de ce nu? Mai ales ca in acest moment nu exista o echipa Otelul careia sa i se deterioreze suprafata de joc. Stadionul acela sta gol.
Prioritatile noastre sunt, sau ar trebui sa fie, altele. Decat sa ne pierdem timpul cu certuri inutile, noi ca suporteri trebuie sa ne gandim ca trece timpul si nu am facut inca niciun pas pentru a reporni motoarele echipei. Am spus odata ca nu vom accepta schimbarea numelui unei echipe in altul, cine nu a inteles sa-i fie de bine.
Dar gata, ajunge. E nevoie sa ne focalizam pe lucrurile importante. E nevoie de un ONG, daca LSG nu doreste sa porneasca din Liga a V-a sau a IV-a, e nevoie sa strangem fonduri pentru inceperea campionatului chiar din sezonul viitor, e nevoie de jucatori, e nevoie de un plan de marketing pentru noua echipa Otelul, e nevoie de un fost jucator simbol care sa vina in fruntea clubului. Sunt atat de multe lucruri de facut si nimeni nu face primul pas spre viitorul Otelului. A comenta pe Facebook impotriva Metalosportului nu ne va aduce Otelul inapoi. Ba mai mult, pierdem timp si vom fi nevoiti sa alegem intre niste variante pe care ni le propun ei, in loc sa ii fortam noi sa accepte varianta cea mai buna pentru noi.

O intrebare la care trebuie sa raspunda toti cei ce comenteaza este daca ei doresct sa salveze cu adevarat Otelul sau asteapta de la altcineva sa faca ceva si pentru ei.

8 thoughts on “Metalosport e in acest moment un subiect fals

  1. Eu as propune ca LSG sa porneasca discutiile cu acel investitor care dorea sa preia initial Otelul cand i-a fost dat lui Adamescu.
    Radu Calin parca il chema, nu?
    Sunt curios daca este interesat sa porneasca de jos, cu investitii reduse.

  2. In primul rand, LSG trebuie sa se declare oficial pentru o anumita directie de mers. Daca pornim cu toti de la zero, sa spuna, daca vor sa mearga cu Hagioglu, la fel. Pana acum n-au spus nici ca-i laie nici balaie. Nu prea mai e timp de pierdut.
    Legat de Radu Calin, omul pare ca s-a cam saturat de fotbal, si-a inchis si echipa de la Brazi.

  3. Ionut Necula,
    LSG a făcut eforturi sa stranga bani pentru ca Otelul sa reziste în liga 2 și au răspuns la apel 10 suporteri. Cei din LSG’93 au scos bani din buzunarul lor, alții s-au mulțumit sa privească și sa comenteze pe facebook. La fel va fi și acum. Vom rămâne doar cu like-uri și cu eternul „nu vrem clone” de parcă o noua echipă din liga 4 nu tot o clonă ar fi. Dacă suporterii erau în stare sa se unească și sa realizeze ceva o făceau pana acum, ce te face sa crezi ca vom realiza ceva acum? E o posibilitate ca LSG’93 sa facă un nou apel către suporteri dacă membrii ligii vor hotărâ asta. Trebuie sa înțelegeți toți ca e important ca tradiția Oțelului sa continue. Felul cum se va face depinde doar de posibilitati nu de ce visăm noi. În ziua de azi fotbalul înseamnă bani și doar cu „Noi suntem Otelul” nu vom salva nimic.

  4. Doamne dar cat se insista cu acest Metalosport.

    Iuly daca tu asta crezi inseamna ca pentru tine nu este nicio diferenta intre Otelul (si tot ce inseamna acest club din 1964, cu o traditie de 50 de ani, club pe care unii tot afirma ca il pretuiesc din strafundurile lor) si un ca.cat in pantaloni. Pentru mine Otelul nu e un ca.cat in pantaloni. E ca si cum te-ai incalta cu fesul daca tu esti dispus sa dai o traditie de 50 de ani pe nimic. Trocul acesta eu nu l-as face nici daca mi s-ar oferi toti banii din lume.

    Unii tot tipa ca bezmeticii ca „lasati bai macar sa avem fotbal in Galati, lasati ifosele pentru ca macar sa avem fotbal sa privim”. Dar problema este ca eu nu vreau sa vad orice fotbal in Galati, nu vreau sa vad un pirt, un fis aparut peste noapte din dejectiile altora, din resturile altei echipe.

    Dar Ionut sa stii ca problema este ca nu exista un fost jucator simbol care sa vina in fruntea clubului, nu exista cineva care sa faca primul pas spre viitorul Otelului desi asa cum ai spus si tu sunt atat de multe lucruri de facut, dar pur si simplu nimeni nu vrea sa ia initiativa.

  5. Subiect fals sau nu realitatea este ca in acest moment nu avem „Otelul” si asta e realitatea cruda. Totul tine de bani…iar cand nu ai bani se pare ca nici glas nu ai sau e mai subtire vocea.

  6. Khalai:
    Eu as propune ca LSG sa porneasca discutiile cu acel investitor care dorea sa preia initial Otelul cand i-a fost dat lui Adamescu.
    Radu Calin parca il chema, nu?
    Sunt curios daca este interesat sa porneasca de jos, cu investitii reduse.

    Idem. Sunt de acord cu parerea lui Khalai. Poate ar fi interesat Radu Calin de un nou Otelul, sa investeasca intr-un nou Otelul intr-un oras ca Galatiul unde lumea iubeste fotbalul.

    Ionut reintrodu si sistemul voting pentru comentarii. E mai simplu sa dai un like sau dislike comentariului daca esti de acord cu acel comentariu si nu ai altceva de comentat in plus fata de comentariul respectiv.
    As fi dat un like comentariului lui Khalai.

  7. Remus Gabriel,

    Din pacate sistemul de votare incarca mult serverul si mergea greu site-ul.
    In plus, cred ca e mult mai bine sa ne expunem parerile prin cuvinte. Inclusiv Khalai poate vedea efectele ideilor sale, nu doar un like la un comentariu.

  8. Odată cu intrarea în faliment a FC Oțelul SA, societatea care administra clubul din 2005 e clar ca singura soluție pentru ca tradiția sa continue este înființarea unei noi asociații sportive care sa aibă numele de Otelul Galați. De aici încep discuțiile….iar cei care se încăpățânează să spună că singura soluție este ca noua societate trebuie sa fuzioneze cu Metalosport au ca argument faptul ca echipa gălățeană din liga 3 este deja bugetată pe 2016 iar înregistrarea noului Otelul din liga 4 ediția 2016-2017 implica un nou buget care sa asigure activitatea pana la începutul lui 2017 când se pot aloca sume de la bugetul local. Aici putem interveni noi suporterii. Liga Suporterilor a avut multe discuții dar când vezi lipsa de reacție a suporterilor e greu sa te duci bazat pe ceva la astfel de discuții. Ce putem face noi? Avem argumente ca putem asigura un buget pentru Liga 4? Ne putem uni și reprezentanții noștri sa meargă la discutii cu cei capabili sa renască un Otelul de la zero? Putem atrage într-un cadru organizat suporteri potenți financiar și foste glorii? Terminați odată cu discuțiile astea interminabile de pe chat uri și veniți sa încercăm să facem ceva serios într-un cadru organizat? În Liga Suporterilor sunt oameni diferiți, discuții contradictorii ies mereu e nevoie de răbdare pentru ca așa e când lucrezi cu oamenii dar sunt satul de genul de comentarii „nu vin în LSG’93 pentru ca nu-mi place de x sau de y”. Suntem oameni de vârste diferite și din paturi sociale diferite poate dar avem un singur lucru în comun și acela e Oțelul. Înțelegeți ca doar venind toți la aceeași masă și organizați putem schimba mentalitatea învechită a unora care culmea chiar au posibilitatea sa continue tradiția Oțelului.

Lasă un răspuns